Informatica este locul unde se fac si se desfac deswtine, unde se fac banii cu lopata si unde toti isi pun sperantele cand este vorba de a inregistra progrese spectaculoase. SIVECO, o companie care dvolta aplicatii de mare anvergura a avut ideea informatizarii invatamantului preuniversitar. Asa s-a nascut proiectul AEL, in care trebuiau:
- cumparate 35.000 calculatoare
- infiintate 1200 laboratoare
- elavorate 1200 lectii pentru elevi
- instruiti 20.000 de profesori in a utiliza calculatoarele si lectiilemultimedia
- create structuri destinate dezvoltarii in interiorul sistemului a aplicatiilor
- incurajarea elevilor in a fi creativi in ceea ce priveste elaborarea de lectii
- organizarea de olimpiade si scoli de vara pe teme de e-Learning
- oferirea de stimulente tuturor celor care se implica in acest program.
Bunul meu prieten Ion Marcu m-a solicitat sa particip la un concurs de director in MEC si sa ma ocup de informatica in cazul in care voi si castiga acest concurs. Am aflat ca era de fapt vorba de un proiect de 100 milioane USD de anvergura in care erau implicate firme foarte mari IBM, HP si SIVECO. Era vorba acolo si de un scandal in care erau niste firme si ele mari dar care nu erau incluse in proiect si care doreau fie includerea, fie anularea, asa cum sta bine romanului, sa-i moara si capra vecinului. Am participat
la niste discutii din care se vedea de la o posta ca preturile de vanzare erau destul de umflate. Din aproape in aproape am ajuns:
- sa ajustam preturile
- sa imbunatatim calitatea serviciilor
- sa atenuam scandalul cu presa aservita perdantilor
- sa obtinem o buna fundamentare a leasingului, neinteles de cei fara bani gheata.
Au fost discutii cu un grup tehnic format din lume foarte spalata dar care includea si un gunoi din Focsani, un trepadus nenorocit care turna in dreapta si in stanga, drept care si-a facut si vila pe aceasta schema. El copia la xerox materiale si ledadea presei. La negocieri au participat multi dar au incremenit si mai multi cand aratam ce si cum si in final am reusit sa reduc cu 30% costurile, castigand foarte multe calculatoare, servicii si lectii in aceeiasi bani. Chiar si la contractul de leasing s-au obtinut niste mici facilitati care sa-i potoleasca si pe cei ce nu stiu ca leasingul nu este imprumut ca la banca ci are niste conditii mai dure, ca cel ce da banii nu este un tampit care pune sacul cu bani in strada ca sa se imfrunte toti lesinatii.
El vine cu banii dar pune conditii dure, mai ales vrea sa castige cu mult mai mult decat si-ar fi tinut cele 100 milioane USD intr-o banca sa zicem 3 ani. Lumea comunista in felul ei nu intelege asta si mai ales parlitii nu inteleg ca cine are banul dicteaza. Multi stau asa cum sta capra raioasa cu coada pe sus si fluiera a paguba. Acum in 2013 cand multi si-au luat masini in leasing s-au mai calmat lucrurile, dar atunci multi para turbasera.
Intr-un tarziu, s-au semnat toate conditiile siu s-a trecut la treaba. SIVECO si firmele partenere, si-au dovedit profesionalismul in a aborda toate aspectele. S-a trecut la implementare.
Era acolo un program legat de admitere si de BAC. Nu se mai platea. Am inclus asta in programul mare. Ziarele si mai ales Evenimentul Zilei aveau o problema. Cu ziarul Adevarul lucrurile se calmasera pentru ca ei participau la realizarea evenimentelor in tara. cand am publicat contractul pe site MEC am luat painea de la gura multor jurnalisti.
Atmosfera de la directia pe care o coordonam era de un bizar extrem. Cel dinaintea mea lasase lucrurile foarte tensionate. oamenii se suspectau si mai ales era chestia cu turnatoriile. Multi luasera lucrurile pe cont propriu. Faceau licitatii cu firme de WC si trageau si ei mici smenuri, ca de trepadusi.
Ca sa dau un exemplu. La admitere si la BAC aparea o situatie nenorocita. catdea curentul. Asta facea ca aplicatiile sa fie compromise. Asa ca am solicitat si mi s-a aprobat ca sa fie adus contra unui onorariu important un generator si problema s-a rezolvat, adica n-a mai cazut curentul. Asta arata ca in interior erau niste corupti care santajau cu asta pentru a crea tensiuni si alte dependente, caci peste tot exista tabere care se lupta pana la epuizare. O alta problema era cu transmiterea rezultatelor. Se afla intr-o universitate, acolo de unde provenea predecesorul meu, un server si acolo se juca soarta examenelor. Directorul de acolo imi explica chiar inainte de examene care sunt conditiile, ca salariile sunt mici si chiar sunt tipi care lucreaza benevol. Transparent si fin imi zicea ca am riscuri cu transmiterea rezultatelor. Asa ca am discutat si am identificat vreo trei canale de transmitere din care unul era la STS, cei de acolo fiind extrem dedraguti cu noi, pentru ca doreau sa arate lumii ca sunt buni si chiar erau nu buni, ci foarte buni!
Cand au aparut pasii importanti de a prelua calculatoarele cu zecile de mii, s-a vazut ca la firme erau profesionisti. La fel si la SIVECO la predarea lectiilor si a altor materiale. Eu am definit niste comisii foarte puternice, formate din cei mai buni specialisti din Ro si acestia validau sau invalidau solutiile. Devenisera proverbialedoua situatii si anume:
- la data Center trebuiau facute niste lucrari care sa amelioreze temperaturile vara care la un moment dat compromiteau totul; dar asa cum se face pe Dambovita, niste smecheri incasasera banii fara a face tot ce trebuie facut; asa ca la urmatoarea iteratie i-am prin si ceea ce nu facusera la timp au trebuit sa faca si chiar cu mult mai bine; asa se explica faptul ca inainte de a pleca in USA, pe la 3 noaptea semnam o receptie si aprobam plata, iar ei aveau bucuria ca banii incasati reprezentau ceva adevarat si nu un furt din banul public asa cum se obisnuisera
- la o scoala, o firma de tot rasul s-a gandit ca ar fi bine sa faca o economie de 100USD pe chestii de cabluri drept care au pozitionat calculatoarele cum au vrut ei si nu cum era in proiect; la receptie a fost descoperit acest furtisag, drept care nu li s-a facut plata; i-a apucat lesinul si au trebuit sa refaca totul, de unde si proverbul ca lenesul mai mult alearga sau hotul mai mult pagubeste, zic eu.
Colaborarea cu inspectoratele judetene a fost foarte buna. Toti isi faceau datoria. Si in comune foarte sarace se vedea interesul pentru laboratoare. Scoli fara closete amenajate ca lumea, primisera sprijin sa faca laboratoare. Impresiona cum lumea satului sprijina acest demers, cum copiii sunt antrenati si raspund. Ecoul a fost extrem de puternic si ma gandesc cu mult respect la cel care a avut ideea acestui proiect, care a schimbat din temelii gandirea despre cum se face invatamant. Totul era sa si continue.
Am facut vizite la Iasi, Cluj si Timisoara, organizate de ziarul Adevarul pentru a promova acest proiect. Se vedea de la o posta ca toata lumea era entuziasmata, ca se produce ceva, ca se schimba ceva si apar elemente de progres. Vedeam si lucruri ca lumea dar si lucruri mai putin interesante. Daca totul era brici, cand erau servite gustarile am vazut la Iasi o scena neplacuta. Niste femei de servici furasera platouri la liceul Negruzzi si le dusesera chiar in laboratorul de informatica. Eu am cerut sa vad acel laborator si surpriza neplacuta pentru conducerea liceului a fost suita de platouri care tronau pe catedra, iar femeile de srviciu nici nu au rosit. Foamea defirmeaza gandirea oamenilor dar si lipsa de educatie, cu siguranta. Tot acolo am vazut cum o designerita d moda localnica facuse o sponsorizare, potentand un laborator, ca odrasla ei era elev acolo. Numai ca imi adusesem aminte ca doamna cu pricina avusese candva o condamnare si se amintise de ea taman cand dorea sa candideze la o oarece functie publica. Prostul daca nu e si fudul, nu e prost destul...
La targul Mures cand am ajuns mi-am luat niste covrigi, am luat autobuzul si am ajuns la inspectorat. Si acolo trebuia sa merg undeva la tara sa vad ce este cu laboratoarele. Am ajuns la inspectorat si seful cel mare care venise personal sa ma astepte, caci asa era cutuma, era extrem de stresat ca ma pierduse. Am vizitat o scoala dintr-un sat pierdut de lume, unde o masina de teren puternica gafaia pe un drum accidentat dar uscat. Ma intrebam cum ajunge acolo o salvare daca ploua cu galeata, fara a-mi da singur un raspuns, oficialul care ma insotea si el a ridicat din umeri.
In minister aveam o atmosfera destul de interesanta pentru ca toti ma stiau drept cel care redusesem contractul cu 30% si care adusesem un beneficiu de 30 de milioane USD, aproximativ. Ceea ce mi s-a parut bizar a fost faptul ca un tip, fizician la baza dar doritor sa devina director la juridiculdin MEC, taranist ca apartenenta politica, mi-a facut o invitatie in oras, m-a intrebat daca vizitand America n-am trecut si pe la...., dar documentandu-ma era sediul CIA. Tipul era dus cu capul. El era autorul unui scandal din PNTCD, nu-mi mai aduc aminte cu ce, dar stiu cu siguranta pentru ca s-a laudat cu acel eveniment. El a devenit scurt si la obiect propunandu-mi sa actionez ministerul in justitie, ca mi se cuvin cel putin 3% din cele 30 milioane. M-am uitat la el si mi-am dat seama ca am in fata un gunoi de cea mai joasa clasa, un ratat si nimic altceva. I-am uitat numele si nu ma obosesc sa sun pe prietenul meu care mi l-ar zice, pentru ca nu merita sa pangaresc pagina mea de Internet cu acel nume de ocara...
Dupa un timp, s-au cam realizat toate etapele de baza si s-a trecut la utilizarea laboratoarelor. Au aparut si hotii de calculatoare. Eram obligat sa iau legatura cu societatea de asigurari sui ei despagubeau. Numai ca trebuiau sa aiba acte si unele piese trebuiau sa fie legate de cei vinovati, adica cei care nu asigurasera ca lumea laboratoarele. Adica profesori, paznici si administratori si chiar si directori de scoli. Si cum toate astea se intamplau in locuri pierdute de lume, imi era foarte greu sa impun sanctionari si mai ales sa insist atunci cand inspectorii veneau cu argumente solide dar umane si nu acceptate de societatea de asigurari. In plus, deja se acumulasera o serie de contradictii intre mine si cei care aveau ingradiri la licitatii de proasta facura, ei fiind puternici si multi au cautat prin toate mijloacele si au gasit ceva sa ma determine sa demisionez. Acel ceva era exact treaba cu furturile de calculatoare. Din managerul unui proiect important devenisem un fel de recuperator, asemeni camatrilor din clanuri, pentru ca daca ei exercitau presiuni sa recupereze, auzisem ca chiar puneau pe datornic cu capul la roata automobilului si-l turau pentru a-i arata ca aveaut tot ce trebuie pentru a-i sfarama scafarlia, eu trebuia sa obtin sanctionarea unor nevinovati, ceea ce nu-mi convedea. Asa se face ca intr-o zi anume, mi-am depus demisia, fara a regreta. Stiu ca pe durata in care eu am fost director nu s-au intamplat grozavii si lucrurile au decurs cat de cat civilizat in zona informaticii, pentru ca toata lumea stia ca se va intersecta cu cei mai buni din domeniu, pe care Ro ii avea la acea ora.
O dama ajunsa deputat, din nevasta de fost lider de sindicat, s-a trezi sa intrebe de ce sunt folosite licente Microsoft si nu se lucreaza cu Linux. Saracuta fusese sfatuita prost, pentru ca proiectul era foarte tehnic si numai despre licente Microsoft se vorbea acolo, in plus licentele erau platite si programul de combatere a pirateriei se derula in scoli si licee. Mai mult, chiar seful partidului pentru acre ea era deputata semnase in aclitate de prim-ministru acel program national de informatizare a invatamantului preuniversitar. Cand i-am trimis raspunsul semnat de mine, scurt de cateva randuri, corespondenta cu dama s-a epuizat subit.
Un tip, despre care nevasta-sa spunea ca e nebun cu acte, s-a jaluit peste tot ca are o inventie si lumea refuza sa i-o ia in seama. Primisem tot felul de adrese. Pentru ca daca cineva se adreseaza sus, sus cu o jalanie, jalania vine pas cu npas de sus in jos, exact la ala care face nedreptatea daca nedreptate se cheama. Asa ca ne imaginam cu totii cum se solutioneaza o pricina daca chiar criminalul este cel pus sa dea solutia. L-am chemat pe ins, am discutat cu el. Imi vorbea ca are o inventie si de fiecare data cand incerca sa-mi spuna continutul, ii ceream sa evite asta, pentru ca eu sa nu-i fur ideile. Asa ma invatase un avocat. L-am directionat sa mearga la SIVECO si acolo tot asa s-a discutat. Numai ca cei de la SIVECO au aflat ca respectivul fusese profesor de sport si vroia sa implementeze lectii in care elevii fac genuflexiuni si in acelasi timp spun Tatal nostru, acesta fiind un mod revolutionar de a imbina miscarea cu religia, zicea respectivul. L-am rugat sa revina dupa ce obtine de la OSIM si de la ORDA toata documentatia, asigurandu-l de tot sprijinul pentru a integra metodele sale revolutionare in programul national de informatizare. A zis el ceva despre taxe dar i-am zis ca protectia drepturilor de autor trebuie sa si-o asigure singur. Asa ca nu l-am mai vazut niciodata.
Unde sunt bani vin si mustele. Asa au aparut tot felul de indivizi si de firme care ziceau ca stiu cutare si cutare lucru. A venit unul sa propuna Internet prin firele de curent electric. Nu era o chestie aiurea dar cand i-am propus sa:
- mearga la o scoala sa implementeze pe banii lui
- faca un studiu bine fundamentat pentru toate scolile
- participe la o licitatie cu sanse bune de a castiga,
insul s-a retras in glorie, pentru ca venise si el sa ciuguleasca ceva de la o masa a bogatilor care erau in realitate saracti, in clipa in care coruptia scazuse la un nivel alarmant pentru ei.
Au venit unii pentru cele 30.000 de semnaturi electronice. Erau multi, numai ca o firma de apartament a blocat licitatia. Bani erau atunci dar castigase cel care avea tot ce trebuie. Mi s-a spus la un telefon de la obraz ca nu fusese cine trebuia, acela fiind nepotul unui ministru pe val atunci care venise la mine, imi aratase ca avea o firma facuta cu cateva zile inainte de licitatie si care era de cu totul alta profesie, neavand nicio legatura cu informatica darmite cu semnatura electronica. Nu el a contestat ci o fosta studenta de-a mea care mult mai tarziu a venit sa-si ceara scuze zicand ca asa este viata. I-am aratat ferm si la obiect ca totul se plateste si ca omul trebuie sa fie vertical, nu un instrument de conjunctura al cuiva. Nici in ziua de azi nu sunt operationale acele semnaturi electronice cu care s-ar fi facut plati, s-ar fi semnat documente si cu siguranta nu s-am mai fi umblat cu vorba prinde orbul scoate-i ochii asa cum se face acum cand se cauta un vinovat.
Ani de-a randul, ministrii educatiei au fost clujeni. Ei si-au adus tarle de consilieri, dintre care unii erau tineri necopti la minte care faceau greseli dintre cele mai grave. Ei, in putinatatea mintilor lor, credeau ca sunt consilieri ai ministrului pe viata si se purtau urat, chiar mizerabil zic. Unul, cu cas la gura, chiar m-a umilit intr-o sedinta in care spunea numai prostii si l-am rugat sa-mi permita sa merg sa ma intalnesc cu un director de la MApN. Desi a facut zgomot, tot a plecat. cand a fost destituit a venit la mine si i-am arata ca nasul sunt eu, caci in atributiile mele de serviciu era si personalul din minister, adica angajari, desfaceri contracte de munca, transferuri si tot ce tine de miscarea personalului.
Tot o secretara de cabinet ramasa acolo de pe vremea ministrului Marga, m-a tras de urechi in doua randuri si anume pentru ca:
- nu solutionasem o petitie, numai ca aveam vreo trei ore de cand eram angajat, lucru pe care i l-am zis cu obraznicia mea de profesor universitar care nu accepta sa fie luat asa de usor peste picior
- se defectase un copiator care de fapt era utilizat incorect; i-am aratat ca acel echipament este exact cel din contract,, i-am spus ca eu nu sunt un corupt ci execut exact ceea ce scrie in contract si am intrebat daca a fost la instruire, iar daca aparatul nu este utiluizat corect este datorat faptului ca nu fusese la instruire dar semnase ca fusese, adica... chestie de fals in inscrisuri.
Zaceau in subsolul cladirii aruncate de izbeliste niste cutii care erau de fapt licente de vreo 30 milioane USD. vazand ce si cum am pornit impreuna cu colegii si cu cei de la SIVECO o actiune in forta de distribuire a licentelor in tara si de instruire a personalului. Numai ca a trebuit sa fie cineva care a transmis spre presa si a venit si cineva, obraznic ca tot superiorul, de la un corp de control, sa ma traga de urechi de ce se intampla asa ceva. Numai ca aveam vreo trei-patru zile de acnd eram director si acele cutii zaceau de vreo sapte luni. In plus, documentele erau incomplete si ordinul de ministru avea doua variante cu semnaturi care numai reunite dadeau un intreg. Altfel totul era in aer. O jurista buna profesionista a gasit solutia si am pornit actiunea, asa ca atunci cand avenit organul ne-a gasit in plina desfasurare si a plecat undeva apreciind ceea ce se facea. Intr-un final am incheiat si actiunea licentelor, bifand-o ac pe un lucru terminat, nu stiu daca si bine facut.
Scrierile mele erau texte foarte scurte. Aveam pretentia ca daca cineva vine cu o idee, neaparat trebuie sa se implice in solutionare. Nu mi-au placut turnatorii sin am anuntat acest lucru. Asa ca la usa mea nu veneau obisnuitii sefilor sa ciripeasca. Erau socati de austeritatea biroului. Dadusem afara din birou fotoliile, scaunul ergonomic al fostului director, tablourile de patrimoniu. Biroul arata simplu, cu scaune ca de vucatarie, ieftine, cu tablouri facute de elevii unui liceu de arta si aveam un calculator. Era un birou mic dar luminos si avea mult spatiu castigat prin austeritate. Imi amintesc ca aveam acolo o floare foarte frumoasa. Am sa vorbesc foarte frumos despre doamna Violette Blaga, cea care era directoarea de la juridic. Am colaborat excelent cu dansa dar si cu Ionela, o exceptionala jurista venita din Timisoara. Ionela mi-a dat solutii geniale cu care am uesit din mari incurcaturi, inclusiv din anularea unei licitatii aiuritoare, chiar in timpul derularii cand mi-am dat seama ca printr-o manarie ordinara, plecasera doua tipuri de dosare latrece competitori, dosarul bun cu cererea de oferta fiind la cel care avea dedicatia de a fi castigatorul. O mizerie in plus sau in minus, conteaza mia putin zic uni, eu zic ca conteaza si trebuie eliminata daca este in puterea cuiva.
Cu demisia s-a incheiat un capitol. Faptul ca nu m-am purtat execrabil cu cei cu care am colaborat este demonstrat de faptul ca atunci cand in 2012 am mers sa iau un document pentru actele de dosar de pensionare, toti s-au purtat cu mine foarte bine, inclusiv, portarul pe care eu l-am angajat mi s-a adresat cu domnule director. Doamnele de la personal, mi-au vorbit frumos, ele avand toate instrumentele de a-mi tranti usa in nas daca as fi fost un porc cu ele.
Era inainte de marea intalnire a francofoniei, undeva prin 2006, parca. Stabiliseram sa discutam in trei Legea invatamantului superior si ajunseseram la concluzia ca nimeni sa nu scoata o vorba. cand veneam de la facultatea de Drept unde se pregatea Conferinta Francofoniei, am luat ziarul Adevarul sa nu ma plictisesc mergand pe jos pana la minister. Stupoare! Pe prima pagina trona textul despre care zic ca aproape juraseram sa nu-l facem public. L-am sunat pe seful meu. I-am zis. Acesta a ramas interzis. Dar cand el l-a intrebat pe un secretar de stat, adica pe al treilea din grup , acesta cu nonsalanta i-a zis ca daca presa i l-a cerut, el l-a dat. Toate au un soct la o adica, zic si eu asa...
Cand am dat proba scrisa sa devin director, s-a apropiat de mine un tinerel si mi-a zis printre dinti: sper sa nu copiezi, nu-i asa?. L-am retinut si cand a devenit subaltern a platit acea neobrazare data de faptul ca nu eram la costum si cravata ca ceilalti, dar nici cersetor nu eram ca aveam haine de firma, dar mai trandy, de club, nu de admitere pe un post de functionar public. Si cand am sustinut proba orala, comisia era formata din persoane dintre care unul avea grad didactic, lector fara doctorat. dar toti au maturat cu mine si m-am felicitat pentru ca am rezistat, totul numind lectie de penitenta si de a-mi verifica puterea de a rezista la socuri, oricare ar fi acestea.
Parca merita Ma straduiesc...
text
text
text
text
text
text
text